Un capitol atât de dorit pentru prima carte a diasporei, dar imposibil de tratat cum trebuie în vârtejul celor 100 de portrete din toată lumea, al deadline-urilor editurii, ca și al CD-ului care a însoțit-o… În primăvara lui 2019, am dat însă o căutare pe google și am descoperit că marele contrabasist român nu are interviuri sau mari prezentări în limba română… și m-am enervat cumva. Adică am hotărât să-l introduc musai în sumarul „Muzicienilor români din Germania” (editura Integral), oricât de puține informații aș strânge despre el. Dar cum universul începe să-și alinieze planetele atunci când îți dorești mult ceva… Mi-am adus aminte de interviul cu Alex Vasiliu pe care l-am filmat prin 2000 (atunci când l-am cunoscut personal) într-un studiou la Radio România, dar și de perioada în care Jancy Korossy a locuit la el, la Köln, după ce s-a întors prin Europa, înainte să se stabilească în România! La transcrierea de mai jos, am aflat că ne-a părăsit în septembrie 2022… Site-ul societateamuzicala.ro găzduiește un scurt profil, care mi-a oferit un început. Așadar…
Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați contrabasiști români la nivel internațional – în zona muzicii clasice -, Guttler s-a născut în 1945 la Brașov și a urmat cursurile Conservatorului din București, la clasa de contrabas a celebrului profesor Iosif Prunner. Intrând în Radio, dl Wolfgang a început să-și amintească multe întâmplări și întâlniri biografice (să nu le zic totuși aventuri muzicale) din epocă: „Aici este sămânța vieții mele muzicale, în special de jazz, în 1965 am fost invitat – după ce am fost cu pianistul Radu Maltopol pentru niște înregistrări live – să cânt cu Jancy Korossy, în trio cu Aura Urziceanu, ceva blues… Era vorba de un turneu cu Korossy în Rusia, și aici am înregistrat câteva piese în formulă de trio – «Of, of», «Lecție», «Delectation» (le-am primit mai târziu, indirect, de la Cornel Chiriac), le-am acompaniat și pe Puica Igiroșanu, Elena Constantinescu – senzațională. A mai fost o lucrare inspirată din folclor, directorul Brâncuși a comandat-o pentru o emisiune radiofonică în Belgia – cred că acelea au fost cele mai bune lucrări pe care le-a făcut Korossy în viața lui, și ca aranjamente (posibil să fie melodiile cu care Aura Urziceanu a lovit lumea la concursul european de la Knokke, n.a.).
El a avut ambiția să le cânte din folclor când a fost în 1964 sau 1965 în Praga la Festivalul de jazz, în septembrie, și atunci a fost și Willis Conover, care a spus după aceea despre el că este cel mai autohton pianist de jazz din Europa. Eram în anul II de conservator, la clasa profesorului Iosif Prunner, avându-l asistent pe Ion Cheptea, care deja cred că era aproape lector. Cu jazzul nu a fost așa ușor, nu prea era permis, nu aveam voie să cânt în cluburi de jazz; astea au apărut mai târziu, cred că prin 1964 a început să funcționeze clubul de jazz de la Casa Studenților, cu Cornel Chiriac. Chiriac a avut un rol extraordinar, a avut și nas pentru jazz. A făcut atâtea emisiuni, dar el a riscat și cariera tatălui, care era ceva șef cu partidul pe județul Argeș. Atunci era o perioadă de deschidere pentru jazz, după 1965, nu știu cum a fost înainte; nu cred să fi fost totuși restricții foarte mari, cum a făcut Adolf, care n-a acceptat jazzul!
Eu am vrut să devin contrabasist de jazz, apoi l-am cunoscut pe maestrul Prunner, care m-a tras spre clasic. Eu fac jazz nu neapărat profesional. Aici, sau sus în studioul T 10, când cu ultima înregistrare cu Korossy – el scrisese niște aranjamente, dar am zis să facem altceva, și au ieșit niște solouri… Imprimări foarte bune și ca sonoritate, acum văd alte mese de mixaj; dar atunci erau băieți care știau să facă sunet, îl țin minte pe Valeriu Popescu, cum lucra la Sala Palatului…“
Laureat al mai multor concursuri internaționale, între care cel de la Geneva, Wolfgang Guttler a debutat ca membru în orchestra Filarmonicii din Cluj, apoi și cu aceea din București. Dar a continuat în paralel să cânte și jazz, conform observațiilor lui Alex Vasiliu. „Nu pregăteam prea mult înregistrările noastre jazz, mai ales cu Oschanitzky. Îmi zicea să aduc ceva, orice. Așa am înregistrat cu un fluier, sau cu viola da gamba (eram în ansamblul Radiodifuziunii, cu dl Ludovic Bacs). Un instrument mic, tenor… Cântasem și cu corul de copii la Filarmonică… nu mai știu ce piese, le-am auzit după mulți ani, mi s-au părut deosebite. Influențe? Charles Lloyd, dar și Ornette Coleman – țin minte că a fost un festival, de la ora 6 după amiază, cu muzicieni americani veniți din Belgrad, unde se aflau. La ora 2 a plecat un avion, i-au băgat pe toți – Duke Ellington, Count Basie Orchestra, All Stars cu Dizzy Gillespie, Art Farmer, Ornette Coleman, Lennie Hayton… Seara am făcut jam session, Ricci râdea când am băgat o vioară: «Bagă, Wolfi, cânți de 10 ori mai bine ca Ornette la vioară…» De Lloyd n-am vorbit niciodată cu Oschanitzky, doar cu Cristian Colan, care era și el un mic monstru al jazzului… Dar să vă zic o istorie. Câțiva ani n-am cântat jazz, apoi iar am înregistrat în studioul T 10 cu Ștefan Berindei, care mi-a zis «Ce e cu tine? N-ai mai dansat?». Adevărul era că pierdusem un pic ritmul.“
Alex Vasiliu cotește și lărgește discuția spre jazzul free, mare noutate și explozie în anii ’60, pentru a ajunge și la două compoziții ale lui Oschanitzky, înregistrate în toamna lui 1970, dintre care pe una – „Cearta“ – am avut bucuria să o descopăr filmată în Arhiva Multimedia TVR, Alex suprapunându-i sunetul … „De fapt, noi l-am ascultat prima dată pe Charles Lloyd, cu Jack de Johnette și cu pianistul acela ajuns monstru sacru mai apoi – Keith Jarrett -; am fost cu Cristian Colan la concert, ne-am zis că ăsta va ajunge mare, era și Johnny Răducanu. Am venit în studio cu Richard Oschanitzky, pentru el era o chestie nouă, chiar și pentru Korossy, cu niște ani înainte… Iar dl Petre Brâncuși ne-a lăsat liberi, adică ne-a dat un impuls: «Faceți muzică cât mai modernă!». Eram cu Ricci și cu Johnny Răducanu, mai era și piesa «Ochi (In memoriam Ion Țuculescu)»; cu o zi înainte fusesem la Poiana Brașov, de unde am adus un fluieraș, cu el am improvizat ce auziți acolo!
Cu Oschanitzky am făcut multă muzică de film, pentru că el orchestra rapid, era extraordinar, prima dată ceva muzică clasică pe jazz, nu exagerat – pe direcția pe care era și Eugen Ciceu, dar totuși altfel -, și a lucrat foarte repede, era și bun dirijor. Mi-aduc aminte de acea arie de Bach, făcută pentru concertul Aurei Urziceanu (februarie 1973, n.a.)… Uneori părea arogant, dar nu era, un om de un talent și de o finețe… nu sunt homosexual, dar l-am iubit și fizic, era extraordinar; cum era iubit de atâția muzicieni – i se spunea Baronul, stătea ca un rege la restaurantul Berlin, în ’76 – ’77 l-am văzut ultima oară, un pic afectat de boală, părea de pe altă lume…“
După stabilirea în Germania, Gutler a ajuns să activeze în cadrul Orchestrei NDR din Hamburg şi al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, condusă la acea vreme de Herbert von Karajan. În lumea muzicală germană a avut în paralel şi o intensă activitate solistică, în decursul căreia a deţinut funcţia de contrabasist solist al Orchestrei SWR din Freiburg / Baden-Baden; a participat la seria de concerte de improvizaţie muzicală de la Berlin şi a colaborat cu multe formaţii camerale prestigioase. La rândul său, a fondat ansambluri camerale. Portofoliul său are un repertoriu bogat, cuprinzând atât lucrări dedicate acestui instrument, cât şi transcriptii ale unor creaţii cu o mare notorietate. Nu în cele din urmă, Wolfgang Gutler are şi o intensă activitate didactică, ca profesor la Conservatorul din Köln, ulterior la cel de la Karlsruhe, susţinând de asemena cursuri de măiestrie la prestigioase instituţii internaţionale, printre care Julliard School din New York!
Nu mai recent de noiembrie 2018, la Ateneul Român, a fost organizat un concert omagial dedicat maeștrilor contrabasului, Joseph Prunner și Ion Cheptea. Între diversele formule camerale care şi-au dat concursul, a figurat şi Wolfgfang Guttler…