articol adaptat din volumul „Timpul chitarelor. Muzica tinereții… a la Cluj” (2014, editura Eikon)
Când lucram la revista de programe a Radio-Televiziunii, am fost colegi. Alex Şipa era realizator de emisiuni muzicale (jazz în primul rând), începuse să organizeze la rândul său diverse concerte, culminând cred cu un festival de blues, cu John Mayall. De fapt, se întorcea la ceea ce făcuse încă de pe băncile conservatorului. În toamna lui 1994, l-am intervievat în premieră pentru un portret în paginile revistei „Panoramic Radio-TV”, apoi am ţinut aproape, publicitându-i toate „acţiunile”, pînă la oprirea publicației din ianuarie 2000.
Născut în judeţul Satu Mare, prezenţa sa în această carte este reclamată de formarea sa la Cluj; acolo a absolvit liceul de muzică şi conservatorul, pentru a fi repartizat la Filarmonica de Stat din Braşov. Preocupat de critică, estetică şi pedagogie muzicală, a predat în paralel la facultatea şi liceul de muzică, iar după desfiinţare, la şcoala populară de artă. Concomitent, în 1972 fondase clubul de jazz de la Braşov. Cu antecedente: „Fascinat de jazz am fost încă din studenţie, când înfiinţasem un asemenea club în conservator, iar la studioul studenţesc de radio, o rubrică de jazz. Asta, după primele audiţii din liceu când, deşi cântam muzică uşoară (chitară, tobe, pian, acordeon, trompetă), îl ascultam deseori pe Louis Armstrong. Prima lectură a fost un serial al dlui George Sbârcea din «Tribuna» clujeană, transformat apoi în prima carte din domeniu publicată la noi: «Jazzul, o poveste cu negri». În martie 1975, la trei zile după asasinarea lui Cornel Chiriac de la Munchen, am închinat o audiție de la clubul de jazz memoriei muzicologului.”
Până în 1976, a fost instrumentist la Filarmonica braşoveană, iar de atunci şi până în 1990, cum spuneam, profesor. La desfiinţarea celor două instituţii, trece la Şcoala de Artă din Braşov. Până în 1995, în paralel, este angajat redactor de rubrică la TVR, de unde se mută la revista „Spectacolul muzicii”, până în 1997. De atunci, a continuat ca liber profesionist, având libertate totală în acţiuni dintre cele mai diverse. Între 2000 – 2005, de exemplu, colaborează la diverse emisiuni ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi funcţionează ca manager al Big Bandului Radio.
Primează, fireşte, jazzul, probabil dragostea dintâi, în slujba căruia se angajează plenar din 2007, într-un moment de criză „de sistem” a genului la noi. Fondează atunci Fundaţia „Muzza”, al cărei preşedinte a fost până la moarte, o instituţie care patronează numeroase activități, culminând – anual – cu Premiile de Jazz. Acordate pe anul precedent, din 2003, acestea au constituit peste decenii şi singurele distincţii (de care am auzit eu, cel puţin) într-un subgen muzical în care românii au avut atâtea vârfuri, din păcate foarte multe plecate în diaspora (trendul este acelaşi în anii din urmă, din fericire muzicienii care activează în străinătate pot să şi revină pe scenele care le-au dat nume).
Însă ultimii ani n-au mai fost aşa de buni în ceea ce mă priveşte, încet-încet a trebuit să restrâng filmările muzicale, în primul rând după dispariţia TVR Cultural. L-am mai filmat episodic… De exemplu, la una dintre galele de decernare a Premiilor „Muzza”, la Hard Rock Café, în 2013. Muzicolog, jurnalist, comentator şi promotor de jazz, îşi concertase activităţile în jurul fundaţiei. Printre alte mărturii care vor rămâne în timp, consemnez publicarea unei prime cărţi cu articole strânse de-a lungul anilor „Jazz, între agonie şi extaz” (1972 – 2002, editura Paralela 45), a volumului–culegere „Teme de jazz – compozitori români” (editura Grafoart), a 15 CD-uri (ca producător artistic), organizând numeroase evenimente.
De-a lungul deceniilor, s-au adunat – iată – 15 ediţii ale festivalului de jazz de la Braşov (în perioada 1978 – 1995), patru ediţii ale celui de la Costineşti, încă patru în Bucureşti, alte patru Festivaluri Internaţionale de Blues la Bucureşti şi ediţiile Galei Premiilor de Jazz, dacă nu mă înşel singurele existente în peisajul românesc al genului, până în 2022 (a încetat din viață în 22 februarie 2023). Nu e de omis, fireşte, nici Premiul Publicisticii şi Managementului conferit de către cea mai cunoscută revistă de specialitate, respectiv „Actualitatea muzicală” a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (al cărei membru este din 1993), nici desemnarea sa drept „Omul zilei”, la 1 noiembrie 1993, de către „Jurnalul Naţional” (pentru organizarea „Coca Cola Super Jazz Festival” la Sala Palatului).
Nu trec peste alte consemnări care mi se par deosebit de importante pentru un om prea puţin cunoscut în evantaiul implicărilor sale: membru al unor jurii la concursuri de jazz din ţară (Sibiu, Braşov, Tg.Mureş şi Bucureşti) şi din străinătate (Ruse şi Plovdiv – Bulgaria, Finlanda, Estonia şi Franţa – Luxemburg – „Django D’or – Euro Jazz”), preşedinte al juriului de la Sibiu (2007), turnee în străinătate cu Marius Popp Quartet, Mircea Stan Pentti Lahti Quintet, Anca Parghel şi Emy Drăgoi Quartet, Sorin Terinte Trio & Hariclea Bădescu, Teodora Enache.
A compus, în special pentru ilustraţie la piese de teatru puse în scenă la Teatrul de Păpuşi şi Teatrul Dramatic din Braşov, după 1992 a colaborat la Radio Europa Liberă, a organizat concerte cu artişti români importanţi şi deopotrivă cu tineri solişti şi instrumentişti. Unul se detașează cu siguranță – concertul de pian solo al celui mai influent muzician jazz român, Jancy Korossy din 1993 la Brașov, primul după plecarea sa din țară în 1968. De altfel, pianistul se întorcea astfel acolo de unde luase cu asalt capitala în anii 50 (ca șef de trupă la hotelul ARO).
Alexandru Şipa a lansat o nouă carte în nume propriu, în 27 august 2015, „Jazz Cocktail” (editura Tracus Arte). Continuând agonia, dar şi extazul din primul volum, acesta este o culegere de texte publicate în ultimul deceniu de jazzolog, mai puţin cele ţinând de cel mai recent demers publicistic – rubrica „To(l)ba de jazz” din revista online „Prăvălia culturală” –, dar şi numeroase documente (afişe, decupaje de presă, corespondenţă, fotografii preţioase) cu muzicieni cunoscuţi din ţară şi străinătate. La dispariția marelui muzician Adrian Enescu, a coordonat apariția unui volum despre acesta cu capitole semnate de numeroși colaboratori (după ce tot domnia-sa a insistat cu publicarea operei componistice a maestrului, inclusiv după dispariție!).
Cu precizarea că astfel de volume care să includă jazzul românesc, de la dicţionarul lui Mihai Berindei din 1976 încoace, există prea puține, nu pot să nu vă recomand cu cea mai mare căldură un puzzle care dă seama despre fenomenul jazzistic în primul rând naţional, transcriind şi un scurt pasaj din prefaţă: „Iată deci: / Frânturi de jazz / Jazz de mestecat / …şi eu sunt JAZZ / Călător prin universal jazzului / Hai-hui prin lumea jazzului / Corupt de jazz / JAZZ incoruptibil / Jazz, cu pasiune / Jazzul, ca pasiune / JAZZ (meniu autohton şi universal)”.