La Revoluție aveam șapte ani, tata copia si reda diverse fonograme, adică înregistrări – muzici obscure, le asculta cu volum scăzut, să nu fie auzit și turnat la securitate. Așa am început și eu, încercând să expun muzici de nișă, să le dau mai departe. Tinerii aveau diverse îndeletniciri, eu îmi împărțeam timpul între înotul de performanță și copiatul benzilor și casetelor. Uneori, reparam sculele care se stricau. A trebuit să învăț abc-ul – circuite electronice ș.a.m.d. Mixam sursele fizice prin tăiere de bandă… Nu am avut de unde învăța, am descoperit totul involuntar; tata mă mai oprea, că mai stricam diverse… Am reacționat reparând, cumpăram piese din banii mei… Noțiunile de mecanică fină și de electronică mai rudimentară au devenit normale pentru mine, atunci un copil… acum e SF!
Un pas în plus – acum 25 de ani, am demarat o mișcare (muzicală) electronică locală: difuzam muzică tinerilor care veneau și dansau, numai că era muzică underground, nu de discotecă, dance. Eram doar un simplu colecționar de muzici obscure și necunoscute și am fost recomandat de anturaj – m-au convins că trebuie să pun muzică, pentru că vin și alții din țară cu aceeași pasiune. La Cluj a apărut mișcarea electro de la Hoia, dar și la Timișoara – au fost primele de muzică electro mai underground din țară. Se manifestau mai profesional. După punk etc, a venit rave-ul din Anglia și a explodat. La Cluj era CRS – Cluj Raving Society – organizația lui Horace Dan-D (Horațiu Dumitraș), funcționează și acum, erau evenimentele „De la Hoia”, el aducea artiști din țară, pe care noi – la rândul nostru – îi chemam și aici, la Brașov. Deci erau evenimente prin schimb, fiecare organiza local și ne invitam reciproc. Problema mare era să găsim sala, clubul unde să fim lăsați să facem… mai ales că noi nu aveam program de discotecă. M-ai întrebat de Aria Urbană, care ziceai că ți-au plăcut. Și ei și alți brașoveni underground s-au chinuit să cânte într-un club, pe o scenă, dar nu venea decât publicul de nișă din generația lor. Și era greu să ți se dea o sală, de la cartierul Steagul Roșu la Teatrul Dramatic. Altfel, avem și noi tineri care au făcut ceva la nivel național – la București, de exemplu.
Mi-am făcut propriul brand – „DJ Techno’s Conference”, inspirat de la o conferință internațioanală a unor oameni care vorbeau despre acea cultură. Nu se regăsea însă la noi… Totul fără a fi manipulați. Așa și eu – nu am vrut să manipulez, ci să educ; un DJ trebuie doar să sorteze și să ofere, lăsând alegerea oamenilor liberi. Să se regăsească apoi ca stare, ca suflet, ca gen de om, într-o muzică sau alta. Partea underground a fost dintotdeauna sinceră, fără conjuncturi comerciale. Și sper să rămână pentru totdeauna un mediu sincer de transmitere a unor emoții. Așa ar trebui să fie și în zona mainstream, numai că se fac compromisuri, pentru că artistul trăiește, prestează, trebuie să vândă din ce crează el. La underground e altfel, totul ține de hobby. Să implici pasiunea ta pentru a crea, a scoate ceva, necondiționat, nimeni să nu te poată opri ori influența. Eu am sentimentul că nu pot fi oprit din ceea ce fac!
Am susținut mișcarea muzicală brașoveană prin prezența mea, însă cel mai mult m-a interesat să fiu activ în a promova această mișcare locală. Când am un eveniment, încerc să arăt ceea ce este hard-bop, future jazz, un subgen din jazz corect și coerent. Pentru că sunt multe evenimente care invită mereu artiști digerabili. Înghițeam asta acu 20 – 30 de ani, dar după ce sapi atâta și afli o altă lume decât trendul de la nivel mondial, local, nu te rupi dar încerci să o corectezi, să ajuți prin niște fonograme pe care să le arăți. Ceea ce ar trebui să facă fiecare – să fie un curator și să își regăsească personalitatea în muzică, căutând și nu consumând ceea ce e peste tot, în topuri, ceea ce i se dă. Pentru că acel lucru e o medie generală a tuturor preferințelor, nu are cum să îi reprezinte pe toți, iar tu te vei plafona în acel mediu, nu te vei pregăti și evolua. Iar la un eveniment de nișă vei obosi, ți se va părea prea greu – e ca în sport. Dacă nu te duci antrenat la o competiție, îți va fi greu; așa și în cultură – cu cât ești mai bine pregătit (dar nu dopat, să fentezi antrenamentul) vei avea o viziune de ansamblu asupra tuturor genurilor.
Cultura DJ-ilor în Romania nu a existat datorită comunismului. DJ-ingul s-a născut afară prin samplarea / folosirea înregistrărilor occidentale de nivel foarte ridicat (jazz, dansabil etc). Iar România nu a avut o astfel de producție largă, tematici ritmice din care DJ-ii să își facă beaturi și să combine pentru noi trackuri. A fost foarte puțin, era arhi-cunoscut și tocit. Mi-am pus problema de ce noi nu am avut? Dar tot săpând, am descoperit că românii chiar au avut o generație de aur în anii ’70 – ’80, când înregistrările nu au trecut de cenzură. De fapt, de factorii decizionali care să le permită producția, era pur și simplu ignoranță sau erau înregistrări mult prea vizionare. Ele nu (le) erau difuzate nu pentru că ar fi fost împotriva sistemului, ci pentru că erau lungi, nu puteau fi încadrate, nu aveau sens, dezvoltarea din temele lor era greu de înțeles.
Cu timpul, am citit cărți de-ale voastre, ați prezentat fragmente de filmări care nu erau dintre cele oficiale. Ce m-a îndemnat să merg și mai departe – muzica nu poate fi povestită și citită, trebuie să o auzi, dar unde e originalul de ascultat în condițiile tehnice cele mai bune? Nu era datoria muzicienilor să se ocupe, ei au dat / creat / transmis. Sistemul cultural de la vremea respectivă trebuia să salveze, să împartă / promoveze, așa cum a făcut-o cu muzica populară, lăutărească, rockul gri de cartier (popular), care a avut menirea lui și a scăpat. Dar pe lângă muzica acesta, arhicunoscută, a existat și o mișcare rock progresiv, nocturnă, de nișă, unde oamenii își căutau libertatea de exprimare și o găseau doar prin această muzică.
Din păcate, săpând ani de zile, am văzut că muzicienii progresivi… erau plecați în diaspora din acei ani ’70, deci și-au luat adio de la tinerețea lor exprimată în acele muzici, pentru că nu au găsit un loc de a se manifesta cu valorile în care credeau ei. Puteau să se inspire de afară, să confere o notă românească, dar sunt exemple izolate – ca dop de refulare. „Băieții” te lăsau să cânți și așa ceva ca să fie liniște pe zonă. Toate acestea trebuiau salvate, cu atât mai mult în acele condiții grele;, generația noastră nu are nici o scuză acum, când ai totul la îndemână. Și ei încep să dispară, trebuie căutați cât mai repede. Eu iau informații de la ei – cine, unde, ce arhive, pun totul cap la cap în ani de zile. Ce scot eu nu se află pe niște rafturi – hai să le producem. Nu, fiecare minut, uneori secundă de sunet are în spate o întreagă elaborare – identificare, găsire, restaurare, transfer, producție în sine, după ce ai strâns tot.
Apoi mai e de pus și într-o ordine, exemplu: din Cluj Experimental Quartet, apoi Q 1, Q2; Modal Q au fost nu știu câte formule, Ethos din Oradea vreo două, urmează Gramofon cu două formule. Adică o altă perlă autohtonă, de la Timișoara – nișa o știe pentru discul „Spirale”, înregistrat de cvartetul pianistului Paul Weiner; dar ei au avut mai înainte un material și mai dens, l-am găsit, era pierdut, au avut două formule. S-a refăcut grupul cu Doru Apreotesei, a rezultat Post Scriptum – mainstream. Nu știu ce fac studenții noștri azi… Dar pe vremuri își construiau instrumente, le importau greu de tot, la fel discurile de ascultat; la școală învățau doar muzică clasică. Cu știința asta ei adaptau, exprimându-se în jazz și rock.
Eu am numit-o inovație – în lipsa unor informații corecte, libere, ei au recuperat un ecart, un gol mare. Ceea ce m-a determinat să salvez acel patrimoniu, cu acordul autorilor – aflați la o vârstă înaintată, prin plecarea afară și-au luat adio de la acele amintiri și speranțe ca vor putea fi recuperate și redate (fie și fără interes comercial). De unde și seria pe care o produc – „Romanian Series Unearthed”, muncă care reprezintă voluntariatul meu – să ajungă la toți melomanii. Eu nu promovez, dar provoc românii să caute și să descopere, să simtă calitate, cu un mic un efort de identificare și decelare a anumitor muzici.
Un prieten a descoperit patru discuri acetate cu înregistrarea unor studenți de la Universitatea din Illinois… La vremea aceea, în 1950, l-au avut invitat pe maestrul George Enescu pentru a dirija și a susține un work-shop, în care elevii la muzică au repetat cu el lucrări de Brahms, urmând să le cânte în sala de concerte a Universității. La un moment-dat, tot căutând, a găsit pe net o licitație cu aceste acetate, mi-am dat seama de valoarea lor. Prima dată s-a speriat de preț, a trebuit să facem o chetă, a trebuit să convingem vânzătorul din State să oprească vânzarea, să putem să îi achităm un avans, altfel nu aveam șanse la alți colecționari. L-am convins în acea noapte că vom achita, a fost o chetă la care au participat mulți. Au răspuns vreo 250 de persoane!
Apoi am produs caseta, după o complexă procedură de transfer – de pe acele discuri de aluminiu învelite în lac. O înregistrare originală a lecției în clasă a maestrului, vorbind în engleză – o premieră, eu niciodată nu l-am auzit așa, doar în franceză. Din păcate, nu cred să fi fost înregistrat vorbind în limba română. El a devenit cunoscut în lume datorită americanilor, pentru că a fost foarte difuzat în perioada de explozie a radioului. După moarte, comuniștii l-au promovat mai mult, folosindu-se de numele lui, mai mult pentru a arăta câtă libertate era în regimul comunist. Noi avem o mare rușine, că nu l-am apreciat aici cât a trebuit. În anii ’20 – ’30, când scria aici, chiar anii ’40, nimeni nu l-a ajutat! Am găsit interviuri din 1912 sau 1929 cu el, când avea probleme să cânte la Brăila!
Reacții de pe piata internaționala la muzica românească? Am un feedback primit de cand am incercat sa pun in circulație pe teritoriul altui stat aceste descoperiri. Am remarcat că, pentru străini, rockul progresiv românesc are o influență latină; pentru ei e un rock mai exotic, ii zic eu. Toți cunosc muzica anglo-saxonă, dar nu se știe despre rockul argentinian, brazilian, chiar italian. Curentul latin (fusion-jazz) e deziderat, de nișă… pe care o știu doar cei care l-au trait atunci – e o slabă apreciere și o devalorizare a sa, nefiind la îndemână. Iar noi trebuie să corectăm aceste informații. Pentru că am avut muzicieni foarte mari, care au importat și s-au manifestat aici în diverse evenimente, rare și greu de explicat – case de cultură, Club A, festivaluri studențești… Nu era mereu aproape „Cântarea României”!
Phoenix au avut șansa unei alte abordări și audiențe. Dar au fost și alții buni. Trebuie să reparăm istoria, să le dăm și acestora o șansă – să vedem dacă muzica lor a trecut testul timpului. Așa că fac un test, cu ce pot, cu ce nu e foarte uzat, să aduc în condițiile tehnice ale zilelor noastre. Rockul progresiv românesc e exotic pentru străini, zic eu, dar mi-au scris să îi ajut să ajungă și ei la el. Și s-au mirat să audă aceste piese de aici; te și crucești cât de mult rău s-a făcut prin omisiune.
Eu am descoperit o formație jazz-rock brașoveană – Nimbus! Chiar acum lucrez să restaurez ceva înregistrări. Mi-am dat seama că oamenii erau de pe altă planetă, studenții brașoveni erau atât de bine pregătiți – azi ar fi o muzică prea avansată pentru pregatirea și cultura muzicală a oamenilor. Cântau în formulă de octet, au participat la festivalurile de jazz de la Brașov și de la Sibiu, în anii ’80. De fapt, mai citisem despre ei, dar nimic de ascultat. Grupul a fost format de chitaristul Mircea Soare (care nu mai e printre noi), nu există nimic oficial în arhivele naționale; în schimb, în cele private am aflat piese trase în sălile de concert. Sunt atâtea astfel de înregistrări, care zac în colecții private, pentru mine documente fonografice extrem de valoroase, de conservat pentru viitor. Acelea reprezintă o bornă kilometrică a unor muzicieni români cu o pregătire de un anumit nivel – exprimat în acele înregistrări, fără de care astăzi nu ai putea să dovedești că au existat. Atenție în noiembrie, când lansez în seria „Romanian Series Unearthed”: Gramofon, Experimental Q2 și… Marius Popp – au rămas după el adevărate comori, de exemplu muzica de film!