Ca elev, în 1945, Mircea Gherman a participat, alături de alţi colegi de la „Andrei Şaguna”, la apărarea tipografiei şi redacţiei ziarului „Avântul” (organ al PNŢ), ale cărui birouri de pe str. Mureşenilor (de azi) au fost atacate de hoardele comuniste. Mult mai puţini ca număr, mult mai slabi fizic şi neînarmaţi, au fost bătuţi cu cruzime, zvârliţi pe scări şi loviţi fără milă cu bâtele. După 1990, la reapariţia ziaristului „Avântul”, Mircea Gherman a fost unul dintre creatorii săi, ca publicist cu experienţă.
În 1988, când se împlineau 150 de ani de la apariţia „Gazetei Transilvaniei”, s-a implicat trup şi suflet în organizarea aniversării, primul ziar românesc din Transilvania având primul sediu în casa Mureşenilor. A publicat în ziarele „Drum Nou”, „Brassoi Lapok” şi revista „Astra” din Braşov, precum şi în revistele „Steaua” şi „Tribuna” din Cluj. A scris numeroase cronici muzicale în ziare şi reviste şi a publicat multe volume de istorie şi muzicologie. Înainte de moartea sa, în 1991, a editat revista „Ţara Bârsei”, care urma fie o carte de vizită a Muzeului. Din această publicație, câteva extrase dintr-un articol despre fondator.
Chiar dacă Mircea Gherman a fost încadrat în categoria „origine nesãnãtoasã” (a refuzat categoric să se înregimenteze în partidul comunist, ca și ceilalți membri ai familiei), a fost tolerat în modesta funcție de muzeograf la Muzeul Județean din Brașov – „Casa Mureșenilor”. Numirea lui în acest post a fost obligatorie conform Actului de donație, care prevedea ocuparea postului respectiv de cãtre un membru al familiei. Publicistica sa a fost moștenită într-un fel de la unchiul său, jurnalist și istoric important – Aurel A Munteanu -, care a ținut în perioada interbelică revista „Țara Bârsei”.
(…) Muzica a fost, de asemenea, o preocupare de prim ordin, ocupându-se atât de înaintași, cât și de activitatea Conservatorului brașovean. A scris cronici muzicale, prezentări de cãrți, un studiu al imnului „Deșteaptã-te, române” al lui Andrei Mureșianu (atât ca text, cât și ca adaptare muzicală de cãtre același autor). O adevãratã dragoste și dãruire a avut pentru jazz și asta încã din prima tinerețe. Ca elev, în ultimii ani de liceu a alcãtuit o formație de jazz – Big Band – cu care a organizat concerte de înalt nivel muzical, apreciate de numerosul public auditor, tânãr sau mai în vârstã, al Brașovului. Dupã mulți ani, când era deja muzeograf, a înființat secția „Muzica de jazz” în cadrul Student Clubului de la Casa de Culturã a Studenților Universitãții, convingând autoritãțile vremii de valoarea acestei muzici.
Mircea Gherman a avut șansa sã-l cunoascã pe Louis Armstrong cu ocazia concertului dat de acesta la București, în 1965. Au fost nedespãrțiți în tot timpul petrecut de muzician la noi. Armstrong a fost impresionat de multiplele cunoștințe în domeniu ale lui Mircea Gherman, iar acesta, ca publicist, a consemnat aceastã întâlnire și discuțiile avute cu lux de amãnunte. Nu știu dacã a fost publicatã aceastã lucrare plinã de detalii de tehnicã jazz, nu doar de valoare muzicalã a genului.