articol adaptat din volumul „Muzicieni români în Germania” (2019, editura Integral)
Nicolas Simion este cel mai prolific jazzman român. Stabilit din 1989 la Viena, apoi mutat la Köln după un deceniu, muzicianul a concertat în toată lumea, a lansat peste 70 de discuri (îngrijind deopotrivă editări ale unor arhive jazz cu înaintaşii genului de la noi), a recâştigat pentru scenele româneşti muzicieni iluştri precum Jancy Körössy ori Sabin Păutza, aducând de asemenea jazzmani străini notorii. Cu grupurile sale, în colaborare cu Filarmonici româneşti, a pus în scenă lucrări valoroase, redescoperite după decenii (Richard Oschanitzky), sau noi („Classic meets Jazz” – momentul turneului internațional din 2011), cu participare multinaţională. Un român din diaspora pentru care promovarea muzicii româneşti în lume a devenit un modus vivendi.
De loc din Dumbrăviţa, cu vecini – dar, în primul rând, cu tatăl său – care cântau, Nicolae a descoperit folclorul, iar la şcoli muzica clasică. La Conservator a ajuns la secţia de Pedagogie, ceea ce i-a folosit de fapt mai târziu, a trecut de la clarinet la saxofon… A avut profesori foarte buni, apoi a luat şi lecţii particulare, de exemplu de dirijat, iar când a descoperit şi compoziţia în adâncurile ei, a început să scrie jazz. Cântă în trupele optzeciste, concertează la Sibiu sau la Club A. Colegi de generaţie şi colaboratori: Mircea Tiberian, Dragoş Nedelcu, Bogdan Dimitriu, Poldi Reisenauer, Paul Pârciu, grupurile Basorelief, Omicron… Era în zeamă, cum se spune, la toate nivelele; prin Florian Lungu şi Mihai Berindei ajunge la clasici – Dan Mândrilă, Marius Popp, Johnny Răducanu, aşa află şi de Körössy ori Oschanitzky.
„După Conservator m-am specializat în jazz, am cântat cu Opus 4, deopotrivă teme cunoscute şi compoziţii de-ale noastre. În 1988, cu invitaţii să cânt la «Ost» Berlin ori «Jazz Jamboree» în Polonia (deja specialiştii ştiau de noi, ne văzuseră la festivalul de la Sibiu), am întârziat din cauza hârtiilor trei săptămâni, iar când am încercat să ajung în Austria, m-au întors de la Bratislava fără viză… Atunci m-am hotărât să rămân. În ’88 primisem şi o invitaţie din Franţa să cânt – aş fi câştigat ceva bani, aş fi văzut concerte, aş fi participat la workshop-uri cu alţi muzicieni -, dar n-am primit paşaport. Mi-am dat seama că la 30 de ani nu aş mai fi avut ce face în ţară, în plin comunism. Am reuşit să ajung la Budapesta, tot în Est, dar acolo m-am descurcat foarte bine două luni, muzicienii erau deschişi…“
Din ianuarie ’90, saxofonistul este la Viena. Cum spune Nicolas, la început a rătăcit în junglă. Totul era diferit: societatea, mentalitatea, oamenii. „De fapt, cum mi-am dat seama mai târziu, nu vine nimeni la tine, tu trebuie să ştii ce vrei – clar, practic, transparent. Abia mai târziu, după înregistrările de la Tutu Records, în Germania, am dobândit o a doua cetăţenie, cea austriacă, așa că am putut să călătoresc. România, Europa, Statele Unite, Japonia. Am reconsiderat filonul folcloric din Balcani; astfel, m-am putut exprima liber şi natural. Cu saxofoanele, cu clarinetul, dar şi cu taragot ori caval – instrumente exotice pentru alţii. Lumea vrea să audă altceva, un jazz mai variat – fiecare am putut veni cu o alternativă la clasicul be-bop, pe care oricum americanii îl fac mai bine. Mi-a trebuit un timp să înţeleg şi să ştiu ce-aş putea face.“
Printre colaboratorii celebri aduşi de Simion şi în România, în anii ’90, s-au numărat nume ca Mel Waldron, Charlie Mariano, Archie Shepp, Lee Konitz. Deja, muzica lui Nicolas, cu oricare dintre grupurile sale, avea o puternică tentă etno-balcanică, în particular românească. Cu casa de discuri asociată Fundaţiei 7 Dreams, pe care a fondat-o, Simion a lansat discuri nu numai în nume propriu, ci şi opus-uri ale altora, popularizând şi astfel muzica şi muzicienii români. „Avem atâţia instrumentişti talentaţi, care se pierd pentru că nu sunt conştienţi de talentul lor, nu ştiu ce să facă cu el. Încearcă să câștige rapid nişte bani, să onoreze comenzi. În general, îţi trebuie o viziune, la un proiect se lucrează ani de zile.“
(…)
În 2019 (când cu portretul din emisiunea „Remix”), îl filmam pe Simion la ICR București, lansând un nou CD – „Romanian Ethno Jazz” (vol.I) – o culegere care a operat mai multe înregistrări realizate între anii 1994 – 2012. Impresionant materialul muzical, dar și textul din cărticica CD-ului, semnat de Nicolas, care semnează o superbă trecere în revistă a etno jazzului românesc, de la Korossy și Orchestra „Electrecord” condusă de Theodor Cosma până în zilele noastre. Un interviu de la locul faptei:
„Sunt peste 50 discuri de autor scoase cu 7Dreams Records, în total peste 70 cu cele făcute de alții în străinătate… Mă bucur să lansez această compilație, cu piese foarte cunoscute, din repertoriul muzicii noastre tradiționale. Sunt de fapt aranjamente pentru o formație mică, jazz românesc după tradiția începută de Korossy, Oschanitzky și Răducanu. Avem și vernisajul expoziției lui Lucian Păiș, fost baterist de jazz, care a și furnizat coperta acestui disc, cu o lucrare care se potrivește foarte bine cu muzica de pe CD – tabloul «Hora». Noi de fapt colaborăm din nou, după anii 80 când am avut o formație împreună, cu Ovidiu Bădilă la contrabass și Alex Dumitrescu la pian. Sunt formule foarte diferite pe acest album, mixte – duo, trio, cvartete – alăturând muzicieni români și străini. Cum știi, nu m-am concentrat în carieră doar în această direcție, dar am găsit cumva un echilibru între elementele folclorului autentic românesc și muzica / improvizația de jazz.”
Au urmat tributuri serioase cu 7 Dreams – CD-uri colecționând compoziții ale lui Richard Oschanitzky, Jancy Korossy, Johnny Răducanu și Alexandru Imre, iar în 5 ianuarie 2023, la clbul bucureștean Jazz Book, maestrul jazzolog Florian „Moșu” Lungu a fost omagiat de spuma instrumentiștilor români la sărbătorirea vârstei de 80 de ani. Ocazie pentru Nicolas să organizeze mai multe formule care să cânte din operele marilor noștri muzicieni jazz, eveniment unic în analele genului la noi. De unde și ediția specială „Remix” filmată la fața locului. Iar dacă am pomenit de acel guru al jazzologiei românești, sa-i dau cuvântul în închiderea capitolului cu – repet – cel mai prolific jazzman român contemporan!
– Există doi oameni cu care mă înţeleg foarte bine şi cu care am colaborat intens în acest domeniu; unul este Nicolas Simion, un muzician reprezentând cu cinste diaspora, a plecat în ’89 din România. Eu spuneam că discurile reprezintă acele fixări în timp ale evoluţiei unui muzician. El a vrut să se ocupe de acest aspect şi, de fapt, Nicolas Simion a avut trei obiective de când a plecat din ţară: să ducă peste graniţe fiorul aparte, specific al tipului nostru de cultură muzicală, să sune cât mai româneşte ceea ce compune el, să prezinte aceasta prin intermediul concertelor, dar şi prin discuri, iar a treia dorinţă să realizeze ce şi-a propus angrenând muzicieni de calibru. El însuşi are peste 40 de titluri de discuri pentru că, la un moment-dat, după ce şi-a aşteptat rândul pe la diverse firme occidentale de înregistrări, a înfiinţat propria casă de discuri, „7Dreams”, prin intermediul căreia şi-a împlinit două majore deziderate: unul, acela de a se auto-promova şi a-şi concretiza în memoria ascultătorilor bunele intenţii. A doua idee a fost de a recupera şi imortaliza pentru posteritate înregistrări istorice ale unor mari muzicieni români.