Dacă Jenny Brăescu a ajuns la jazz prin clubul condus de Alexandru Șipa, primul contact al lui Marian Gîlea cu această muzică s-a datorat doamnei jazzului românesc. Era student, la jumătatea anilor ’90, și lucra noaptea la Radio Brașov – digitaliza muzică pe CD-uri. Și o întâlnea pe Jenny care venea să susțină emisiunea de jazz duminică seara. Apoi s-a angajat, după 2000 a fondat publicația „Zile și Nopți”, a înțeles ce se întâmplă în oraș, evenimentele – deci și festivalul coordonat de ea, de unde și colaborarea…
„De acolo a venit și ideea noastră. După ce Jenny a renunțat, ne-a predat cumva ștafeta și a venit la noi cu un catalog de la Festivalul de Jazz de la Montreal: „Mariane, asta-i biblia!”. Chiar ne-a ajutat, ne-am inspirat de acolo în ce am făcut aici. Și nu e vorba doar de muzica în sine, ci de experiență trăită, ce simți și trăiești în timpul evenimentului. De acolo ne-a venit ideea zonei pentru copii cu instalații muzicale, ateliere pentru copii, să creștem o nouă generație. De aceea, multe evenimente ale festivalului sunt gratuite, pentru a fi descoperite de cât mai mulți, cum s-a întâmplat și cu noi la vremea noastră. A fost un cumul de factori care a dus la decizia noastră de a organiza și evenimente la Brașov. În 2012 nu se întâmpla nimic, hai să facem noi. Am văzut că jazzul era o nișă, de unde – de la a doua ediție – schimbarea numelui în Brașov Jazz & Blues Festival, să îl creștem.
Eu sunt din Hațeg, în ’93 am venit aici la facultate. Prima dată am fost la spectacolele de la Filarmonică, la Casa Armatei. Țin minte un concert al suedezilor de la Europe pe Arena sportivă „Ion Țiriac”; mergeam constant la „Cerbul de Aur”, n-am ratat nimic din 1993 încoace. Pe sufletul meu, în 2008 – Simply Red. Apoi, în 2019, Ronan Keating. Am mai avut legătură, prin „Zile și Nopți”, cu Sandu Albiter. El ne-a sunat, voia să se promoveze cu firma de sunet, apoi ne-am împrietenit…
Sunt două-trei școli de muzică în Brașov – SoundBox și încă vreo două. Cu aceștia avem parteneriat, de când am ieșit cu festivalul, ei se ocupă de ateliere pentru copii – muzică, voce, pian, chitară, tobe. Dar mai sunt școli de trupe de rock. Noi am găzduit trei trupe cu membrii de 14 – 16 ani, inclusiv în Piața Brassai și în parcul central. E foarte important – ne-au spus de la Școala de muzică – ca un copil să și urce pe o scenă; m-am cunoscut și cu câțiva părinți care mi-au povestit despre cât de încântați erau copiii – nu voiau în concedii ca să nu piardă festivalul. Peste nu mulți ani, atenție, ei vor fi publicul nostru!
La Montreal e festival de jazz, dar acolo au cântat: Roger Waters, Simply Red, Goran Bregovic. Deci e o sărbătoare a muzicii, pentru că e riscant să aduci doar jazz! Așa că nu avem o problemă dacă puștanii cântă preluări după Judas Priest sau Deep Purple. Pentru noi, e important momentul 2020 al festivalului. Până atunci, după modelul Jenny Brăescu, festivalul se ținea la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Pentru 500 de oameni pe seară. Pandemia ne-a ajutat, pentru că în septembrie 2020 nu am putut ține concerte decât afară. Hai! Altfel nu aveam curajul să ieșim cu trei – cinci scene; e mare diferență, dar pandemia ne-a încurajat să ieșim în aer liber și să creștem, să fim mult mai vizibili. De la 2000 de oameni în total la 20000 de oameni. În 2021, au fost mai multe scene – condiție obligatorie să încurajăm scenă locală jazz – blues – rock. Tot ce am găsit am adus, au avut scena lor. E fain pentru cei mici să poată cânta pe o scenă mare, să fie validați; fiecare aduce fanii, profii, prietenii, familia. Să nu uităm că suntem cei mai vechi, dar de 4 – 5 ani se mai face „Transilvania Blues Festival”, în rest sunt cele folk.
Scena locală are câteva trupe consacrate care nu pot lipsi, cum e Fernet Blues Company, acolo sunt profesioniști. Ei cântă de zeci de ani. Mai avem o trupă cu care am început festivalul – FusionCore, cei care au deschis concertul Jan Akkerman; de altfel, din 2011 au cântat la fiecare ediție, sunt peste nivelul orașului, așadar contează la nivel național. Și au reușit să se păstreze în aceeași formulă. Aceste două trupe sunt consacrate, au și public. Mai e un chitarist foarte bun, o solistă care studiază la Conservator – a câștigat „Vocea României – Junior”, încearcă să își facă trupă. E vorba de pasiune, pe modelul FusionCore, totul e să nu renunți.
La Montreal ajung două milioane de oameni. Noi avem momentan cinci scene în piețele Sf Ioan și Brassai – După ziduri -, plus două în parcul central, plus bisericile fortificate. Spațiile sunt limitate (500 – 1000 locuri), ne-am întrebat cum mergem mai departe? Avem și aeroport acum. Visul meu e să găsim spațiu ofertant. Spațiul unde au cântat Europe, terenul de sport al Liceului Honterus, deci vorbim de 10 – 12 000 oameni. Dacă ne reușește, va fi o schimbare de mecanism. Ne va trebui un cap de afiș care să aducă atâta lume. În 2024 vrem o expoziție foto cu istoria jazzului și a bluesului la Brașov. Pentru că avem tradiție încă din interbelic. Sperăm pentru aceasta la un parteneriat cu Muzeul de Istorie; de asemenea, o expoziție care să găzduiască artiști fotografi cunoscuți, consacrați pe live. Vedem cum se aliniază planetele.
Ultima h-oră: Aftermovie ediția 2024 Brașov Jazz & Blues Festival