Eu sunt din generatia decrețeilor, născut în ’68, iar muzica am descoperit-o spre sfârșitul gimnaziului, mai ales în liceu. La Brașov era obligatoriu biletul la concertele simfonice, în fiecare luni, la Filarmonica „George Dima”, apoi am văzut câteva spectacole de estradă. Și am auzit câteva voci cu mare succes atunci. De exemplu, Doina Limbășanu – în arhiva TVR găsiți sigur șlagărul „Cerul meu curat”; dar era și Rodica Moianu (ulterior a făcut și film) – de o frumusețe izbitoare – care se spunea că ar fi fost iubirea lui Gaddafi, liderul Libiei atunci.
În clasele a IX-a – a X-a am început să descopăr rockul, care la noi era prezent în restaurantele din Poiana Brașov. Acolo cânta în primul rând Grup ’74 cu Sandu Albiter. Care a avut grijă să își ia mereu băieți frumușei, astfel că formația asta dădea iama prin liceele de fete – Șaguna, Filologie. Tot în Poiana Brașov cânta o voce foarte plăcută, era învățător – Adrian Irimescu – coleg de cancelarie cu mama mea, băiat mai zurbagiu; maică-mea l-a salvat de la câteva mici scandaluri.
Dar rockul pe care l-am îndrăgit la maximum atunci a fost cel al grupului Conexiuni, pe care l-am cunoscut prin imnul (neoficial) al liceului meu – „Andrei Șaguna” – „Mai rămâi puțin”. Nu mai vorbesc de super-balada „Tu”! Concurenții lor erau Axiome din Zărnești, dar cred că tot Conexiuni au câștigat acea competiție locală și s-au impus la nivel național. Din anii aceia am rămas cu o amiciție până astăzi – Victor Solomon, probabil cel mai important chitarist dat de oraș.
Nu aș vrea să-l uit pe Victor Socaciu, pe care l-am cunoscut printr-o verișoară, profă de biologie. Am fost la câteva cântări ale lui, până să ajungă în Cenaclu, și dintotdeauna mi s-a părut o voce foarte importantă, aparte, un om consecvent cu ceea ce a simțit toată viața – o personalitate de stânga, cu mesaj, care mereu a lăsat loc patriotismului autentic.
Prin ’92 – ’93, am ajuns la o Mediatecă impresionantă (colecție de discuri), fondată în 1991 la Universitatea „Transilvania” de un pianist belgian, Norbert Detaeye, un fond cultural de anvergură unică pentru o universitate. El preda și niște cursuri speciale studenților din Brașov. Acolo erau și cele mai tari concerte de jazz, pe lângă cele de la festivalul care se ținea la Teatrul Dramatic. Jazzul a fost pasager pentru mine, prin festivaluri; prin ’91, aveam împreună cu doi studenți din București o firmă și am reușit să sponsorizăm un concert, pentru noi o mare mândrie. Era vorba de o trupă cu legendarul nostru baterist Eugen Gondi – am alocat niște fonduri pentru venirea și cazarea formației la Brașov.
Victor Solomon și-a lansat într-o emisiune pe care o făceam la radio, în 1996, proiectul și discul Solomon Band. Ulterior, l-am cunoscut prin el pe Radu Almășan – ei cântau într-un restaurant șic din Brașov, de unde ulterior s-a născut formația Bosquito cu toți membrii brașoveni. Dar tot primul său grup de succes îmi rămâne cel mai aproape de suflet. Cred că cel mai important moment pentru formația Conexiuni a fost concertul ei din deschiderea recitalului Europe la Brașov. Cine a fost acolo a văzut una dintre cele mai importante formații românești din acei ani, într-o desfășurare de forțe cum nu a mai existat, cu nimic mai prejos ca Europe. Victor Solomon și Florian Stoica au fost desăvârșiți.